Alegeri prezidențiale în Statele Unite ale Americii, 1864


Alegeri prezidențiale în Statele Unite ale Americii din anul 1864 au avut loc în penultimul an al Războiului Civil American (1861 - 1865).

Președintele în exercițiu al Uniunii, Abraham Lincoln a fost reales ca președinte. Lincoln a candidat sub egida Partidului Uniunii Naționale (conform, National Union Party) împotriva generalului celui mai înalt în grad al Uniunii din timpul Războiului Civil American, candidatul Partidului Democrat, George B. McClellan. Deși McClellan a fost un candidat care a folosit platforma "de pace" a partidului său, el nu a crezut în platforma partidului care l-a propulsat.

Alegerile având loc în timpul Războiului Civil, numai voturile din Statele Uniunii au contat. Totuși alegerile au fost organizate și în statele Louisiana și Tennessee, dând de asemenea câștig de cauză președintelui Lincoln în ambele state. [1]

Republicani loiali lui Lincoln, situându-se în opoziție cu un grup de republicani dezidenți, care l-au nominalizat pe John C. Frémont, s-au alăturat unui număr de democrați partizani ai Uniunii, numiți War Democrats, pentru a forma Partidului Uniunii Naționale. Partidul nou format, National Union Party, fusese anume creat pentru a indica clar îndepărtarea de drumul urmat de dizidenții republicani (care creaseră Partidul Radical Republican, conform Radical Republican Party) și, în același timp, pentru a acomoda democrații care părăsiseră propriul lor partid întrucât erau în favoarea războiului civil, îndreptat împotriva Sudului sclavagist și secesionist.


Nominalizări

Nominalizările Partidului Democrat (Democratic Party)

Articol principal: Convenția Națională a Partidului Democrat din 1864.

Candidații Partidului Democrat (Democratic Party)

  • George B. McClellan, general al Union Army din statul New Jersey New Jersey
  • Thomas H. Seymour, fost membru al Camerei Reprezentanților Statelor Unite din statul Connecticut Connecticut
  • Horatio Seymour, guvernatorul statului New York New York

Galeria catindaților

Partidul Radical Republican (Radical Republican Party)

Candidatul Partidului Radical Republican (fracțiune dizidentă a Partidului Republican)

Galeria candidaților

Partidului Uniunii Naționale (National Union Party)

Articol principal: Convenția Partidului Unității Naționale din 1864.

Candidatul Partidului Uniunii Naționale (majoritatea Partidului Republican la care s-a adăugat o fracțiune importantă democraților, cunoscuți sub denominarea colectivă de [The] War Democrats)

Galeria candidaților

Poster al campaniei electorale Frémont / Cochrane

Vezi și

  • Campaniile electorale americane ale secolului al 19-lea
  • Istoricul alegerii electorale a lui Abraham Lincoln
  • Istoria Statelor Unite ale Americii (1849-1865)
  • Al treilea sistem de partide politice
  • Alegerile pentru camera reprezentanților din anul 1864

Referințe

  • Leip, Dave. „1864 Presidential Election - Home States”. Dave Leip's Atlas of U.S. Presidential Elections. Arhivat din original la . Accesat în . 
  • Harold M. Dudley - "The Election of 1864," Mississippi Valley Historical Review, Vol. 18, No. 4 (Mar., 1932), pp. 500–518 full text in JSTOR
  • David E. Long - Jewel of Liberty: Abraham Lincoln's Re-election and the End of Slavery (1994)
  • Merrill, Louis Taylor - "General Benjamin F. Butler in the Presidential Campaign of 1864." Mississippi Valley Historical Review 33 (March 1947): 537-70 full text in JSTOR
  • Nelson, Larry E. - Bullets, Ballots, and Rhetoric: Confederate Policy for the United States Presidential Contest of 1864 University of Alabama Press, 1980.
  • Nevins, Allan - Ordeal of the Union: The War for the Union vol 8 (1971)
  • Paludan, Phillip Shaw - The Presidency of Abraham Lincoln (University Press of Kansas, 1994) pp 274-293
  • Randall, James G. and Richard N. Current - Lincoln the President: Last Full Measure. Vol. 4 of Lincoln the President. 1955.
  • Vorenberg, Michael - "'The Deformed Child': Slavery and the Election of 1864" Civil War History 2001 47(3): 240-257. ISSN 0009-8078 full text in JSTOR
  • Waugh, Jack - Reelecting Lincoln: The Battle for the 1864 Presidency (1998), a popular study
  • White, Jonathan W. "Canvassing the Troops: the Federal Government and the Soldiers' Right to Vote" Civil War History 2004 50(3): 291-317. ISSN 0009-8078
  • Winther, Oscar O. - "The Soldier Vote in the Election of 1864," New York History (1944) 25: 440-58

Note

  1. ^ Donald, David Herbert, Jean Harvey Baker, & Michael F. Holt, The Civil War and Reconstruction (New York: W.W. Norton & Company, 2001), 427.

Legături externe (toate în limba engleză)

  • 1864 popular vote by counties
  • 1864 State-by-state popular results Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Transcript of the 1864 Democratic Party Platform
  • Harper's Weekly - Overview
  • more from Harper's Weekly
  • How close was the 1864 election? Arhivat în , la Wayback Machine. — Michael Sheppard, Massachusetts Institute of Technology
  • Abraham Lincoln: A Resource Guide from the Library of Congress
  • Presidential Election of 1864: A Resource Guide from the Library of Congress


v  d  m
Alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii
Secolul al XVIII-lea
1788 · 1792 · 1796 · 1800
Secolul al XIX-lea
1804 · 1808 · 1812 · 1816 · 1820 · 1824 · 1828 · 1832 · 1836 · 1840 · 1844 · 1848 · 1852 · 1856 · 1860 · 1864 · 1868 · 1872 · 1876 · 1880 · 1884 · 1888 · 1892 · 1896 · 1900
Secolul al XX-lea
1904 · 1908 · 1912 · 1916 · 1920 · 1924 · 1928 · 1932 · 1936 · 1940 · 1944 · 1948 · 1952 · 1956 · 1960 · 1964 · 1968 · 1972 · 1976 · 1980 · 1984 · 1988 · 1992 · 1996 · 2000
Secolul al XXI-lea
2004 · 2008 · 2012 · 2016 · 2020 · 2024
Vedeți și Alegeri pentru Camera Reprezentanților SUA · Alegeri pentru Senatul SUA · Alegeri pentru guvernatori ai statelor SUA