Drapel

Pagina „steag” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Steag (dezambiguizare).
Drapelul Națiunilor Unite

Un drapel sau steag este o bucată de material textil colorată mono- sau multi-cromatic, având un anumit model și o anumită formă geometrică (de obicei un dreptunghi). El se poate atârna de o lance, o hampă, un stâlp sau de un catarg și este folosit pentru semnalizare, delimitare sau identificare.

Drapelele au fost create inițial pentru identificare, în sensul utilizat astăzi, de simboluri ale unor entități, atât subnaționale cât și naționale, respectiv pentru semnalizare, așa cum ar fi comunicarea de tip "semafor". Drapelele sunt de asemenea utilizate în schimbul de mesaje, reclame, delimitări de suprafețe și proprietăți sau în scopuri decorative, deși la acest nivel mult mai puțin oficial sau formal, distincția dintre folosirea unui drapel propriu-zis, a unei simple benzi de material sau chiar a unei panglici dispare.

Deși percepția comună de folosire a unui drapel este aceea de fluturare prin agățare de un catarg, totuși foarte multe drapele sunt ușor de recunoscut sub alte forme de reprezentare, incluzând cea pur grafică.

Studiul drapelelor este cunoscut sub numele de vexilologie, cuvânt derivat din latinescul vexillum, cuvânt ce desemna în timpul Romei antice un drapel militar de o anumită factură folosit de legiunile romane.

Drapele naționale

Articol principal: drapel național.
Drapele dispuse de-a lungul unei căi de acces, Canberra, Australia, Parlamentul.

Una dintre utilizările cele mai frecvente și firești este aceea de simbol al unui stat. Unele din drapelele naționale au fost de-a lungul timpului surse de inspirație pentru alte națiuni, țări, subentități naționale sau entități de altă natură. Câteva exemple notabile includ următoarele:

  • Drapelul Scoției, denumit Saltire sau Crucea Sfântului Andrei, o cruce oblică albă pe un fond albastru, datează din secolul al IX-lea, fiind cel mai vechi drapel național în uz neîntrerupt. Alte drapele care utilizează simbolul crucii oblice sunt drapelul Jamaicăi, drapelul naval al Statelor Confederate ale Americii, denumit Confederate Naval Jack, drapelul naval al Rusiei, drapelul provinciei canadiene Nova Scotia. De notat că crucea oblică este unul dintre simbolurile reprezentate pe drapelului Regatului Unit.

Note


Legături externe

  • fotw.net, Flags of the World, o sursă extrem de documentată pe tema vexilologiei, realizată de un grup internațional de voluntari.
  • The Flag Institute (Marea Britanie)
  • Steaguri ale țărilor lumii
  • Open Clip Art Library, categoria steaguri Arhivat în , la Wayback Machine. (Formate de tip SVG și PNG)
  • NAVA: North American Vexillological Association
  • Steagurile lumii în format vectorial Arhivat în , la Wayback Machine.
  • en Cel mai mare steag conform Cărții Recordurilor (World Guinness Book) la 27 mai 2013


v  d  m
Liste de drapele
Listă de drapele naționale · Listă de drapele ale națiunilor care nu sunt suverane
Vizual
Numărul culorilor · Culoare · Design · Semne britanice
După țară
Africa de Sud · Anglia · Antarctica · Australia · Austria · Barbados · Belgia · Brazilia · Canada · China · Elveția · Franța · Germania · Grecia · India · Irlanda · Italia · Jamaica · Noua Zeelandă · Pakistan · Polonia · Regatul Unit · Rhodesia · Rusia · Scoția · Spania · Statele SUA · Țara Galilor · Țările de Jos