Gheata de aur

Gheata de aur este un trofeu fotbalistic european acordat fotbalistului cu cele mai multe goluri marcate într-un sezon fotbalistic din toate campionatele naționale ale Europei. De la începuturile sale, în sezonul 1967-1968, premiul, numit inițial Soulier d'Or, care se traduce din limba franceză ca Gheata de aur, a fost dat de revista L'Équipe celui mai bun marcator din toate ligile europene din acel sezon.

În urma unui protest al Federației Cipriote unde un jucător ar fi marcat 40 de goluri, L'Équipe a decis să facă competiția neoficială până în 1996; oricum, sponsorul partener Adidas a continuat să ofere premiul.[1] Cel mai bun marcator al sezonului 1990-91, Darko Pančev, nu și-a primit premiul până în 2006.[2] Acesta a fost restabilit în 1996, cu diferite regulamente. De atunci, European Sports Magazines, a acordat premiul pe un sistem de puncte care permite unui jucător dintr-un campionat mai puternic să câștige premiul chiar dacă marchează mai puține goluri decât unul dintr-un campionat mai slab. Din cauza acestei modificări golurile sunt clasate în mod diferit după campionat.

1968-1991

Între 1968 și 1991, Gheata de aur, a fost acordată celui mai bun marcator dintre toate campionatele europene. Atunci nu se ținea cont de calitatea campionatului sau de numărul de meciuri jucate de un fotbalist. În timpul acestei perioade Eusébio, Gerd Müller, Dudu Georgescu și Fernando Gomes au câștigat Gheata de aur de două ori.[3]

Gerd Müller a fost primul fotbalist care a primit premiul de două ori, în 1970 și 1972.
Eusébio a câștigat două Ghete de aur: cele din 1968 și 1973.
Sezon Naționalitate Fotbalist Club Campionat Goluri
1967–68 POR Portugalia Portugalia Eusébio Benfica POR Portugalia Primeira Divisão &&&&&&&&&&&&&&43.&&&&&043
1968–69 BUL Bulgaria Bulgaria Jekov, PetărPetăr Jekov ȚSKA Sofia BUL Bulgaria A PFG &&&&&&&&&&&&&&36.&&&&&036
1969–70 GER Germania Germania Müller, GerdGerd Müller Bayern München GER Germania Fußball-Bundesliga &&&&&&&&&&&&&&38.&&&&&038
1970–71 YUG Iugoslavia Iugoslavia Skoblar, JosipJosip Skoblar Marseille FRA Franța Ligue 1 &&&&&&&&&&&&&&44.&&&&&044
1971–72 GER Germania Germania Müller, GerdGerd Müller Bayern München GER Germania Fußball-Bundesliga &&&&&&&&&&&&&&40.&&&&&040
1972–73 POR Portugalia Portugalia Eusébio Benfica POR Portugalia Primeira Divisão &&&&&&&&&&&&&&40.&&&&&040
1973–74 ARG Argentina Argentina Yazalde, HéctorHéctor Yazalde Sporting CP POR Portugalia Primeira Divisão &&&&&&&&&&&&&&46.&&&&&046
1974–75 ROM  România Georgescu, DuduDudu Georgescu Dinamo București ROM România Divizia A &&&&&&&&&&&&&&33.&&&&&033
1975–76 CYP Cipru Cipru Kaiafas, SotirisSotiris Kaiafas Omonia Nicosia CYP Cipru Prima Divizie Cipriotă &&&&&&&&&&&&&&39.&&&&&039
1976–77 ROM  România Georgescu, DuduDudu Georgescu Dinamo București ROM România Divizia A &&&&&&&&&&&&&&47.&&&&&047
1977–78 AUT Austria Austria Krankl, HansHans Krankl Rapid Viena AUT Austria Bundesliga (Austria) &&&&&&&&&&&&&&41.&&&&&041
1978–79 NED Țările de Jos Țările de Jos Kist, KeesKees Kist AZ Alkmaar NED Țările de Jos Eredivisie &&&&&&&&&&&&&&34.&&&&&034
1979–80 BEL  Belgia Vandenbergh, ErwinErwin Vandenbergh Lierse BEL Belgia Prima Divizie Belgiană &&&&&&&&&&&&&&39.&&&&&039
1980–81 BUL Bulgaria Bulgaria Slavkov, GeorgiGeorgi Slavkov PFC Botev Plovdiv BUL Bulgaria A PFG &&&&&&&&&&&&&&31.&&&&&031
1981–82 NED Țările de Jos Țările de Jos Kieft, WimWim Kieft Ajax NED Țările de Jos Eredivisie &&&&&&&&&&&&&&32.&&&&&032
1982–83 POR Portugalia Portugalia Gomes, FernandoFernando Gomes Porto POR Portugalia Primeira Divisão &&&&&&&&&&&&&&36.&&&&&036
1983–84 WAL Ţara Galilor Țara Galilor Rush, IanIan Rush Liverpool ENG Anglia Divizie 1 &&&&&&&&&&&&&&32.&&&&&032
1984–85 POR Portugalia Portugalia Gomes, FernandoFernando Gomes Porto POR Portugalia Primeira Divisão &&&&&&&&&&&&&&39.&&&&&039
1985–86 NED Țările de Jos Țările de Jos van Basten, MarcoMarco van Basten Ajax NED Țările de Jos Eredivisie &&&&&&&&&&&&&&37.&&&&&037
1986–87 AUT Austria Austria Toni Polster[a] Austria Viena AUT Austria Bundesliga (Austria) &&&&&&&&&&&&&&39.&&&&&039
1987–88 TUR Turcia Turcia Çolak, TanjuTanju Çolak Galatasaray TUR Turcia Süper Lig &&&&&&&&&&&&&&39.&&&&&039
1988–89 ROM  România Mateuț, DorinDorin Mateuț Dinamo București ROM România Divizia A &&&&&&&&&&&&&&43.&&&&&043
1989–90[5] MEX Mexic Mexic Sánchez, HugoHugo Sánchez Real Madrid ESP Spania La Liga &&&&&&&&&&&&&&38.&&&&&038
1989–90[5] BUL Bulgaria Bulgaria Stoicikov, HristoHristo Stoicikov ȚSKA Sofia BUL Bulgaria A PFG &&&&&&&&&&&&&&38.&&&&&038
1990–91 MKD Macedonia de Nord Macedonia de Nord Pančev, DarkoDarko Pančev Steaua Roșie Belgrad YUG Iugoslavia Prima Ligă Iugoslavă &&&&&&&&&&&&&&34.&&&&&034

     Sezoanele unde au fost mai mulți câștigători

Note
  1. ^ Inițial, câștigătorul sezonului 1986–87 a fost Rodion Cămătaru (cu 44 de goluri), însă ulterior a fost descalificat, iar trofeul i-a fost acordat în 1990 lui Polster. Cămătaru a putut totuși să păstreze copia trofeului primit.[4]
  2. 1991-1996

    Inițial, nu se puncta după cât de puternică era liga în care evoluau jucătorii. După un protest al Federației Cipriote, care spunea că un jucător cipriot a marcat 40 de goluri și că el trebuie să primească premiul (deși cei mai buni marcatori oficiali marcaseră 19 goluri), L'Équipe a renunțat să mai ofere trofeul între 1991 și 1996; oricum, sponsorul Adidas a continuat să ofere un premiu.[1] Pentru sezonul 1996-97, European Sports Magazines (ESM), din care L'Équipe face parte, a decis, un sistem de punctaj după calitatea relativă a campionatului.

    Câștigătorii perioadei intermediare au fost:

    Sezon Țara Fotbalist Club Campionat Goluri Note
    1991–92 SCO Scoţia Scoția McCoist, AllyAlly McCoist Rangers Prima Divizie Scoțiană &&&&&&&&&&&&&&34.&&&&&034 [4][6]
    1992–93 SCO Scoţia Scoția McCoist, AllyAlly McCoist Rangers Prima Divizie Scoțiană &&&&&&&&&&&&&&34.&&&&&034 [4][6]
    1993–94 WAL Ţara Galilor Țara Galilor Taylor, DavidDavid Taylor Porthmadog Ligă a Țării Galilor &&&&&&&&&&&&&&43.&&&&&043 [4]
    1994–95 ARM Armenia Armenia Avitisyan, ArsenArsen Avitisyan Homenetmen Prima Ligă (Armenia) &&&&&&&&&&&&&&39.&&&&&039 [4]
    1995–96 GEO Georgia Georgia Endeladze, ZviadZviad Endeladze Margveti Umaglesi Liga &&&&&&&&&&&&&&40.&&&&&040 [4]

    1996-prezent

    Cristiano Ronaldo, primul fotbalist care a câștigat premiul în două campionate diferite, în 2008 cu Manchester United și în 2011 cu Real Madrid.

    Din sezonul 1996-97, European Sports Magazines au acordat Gheata de aur după un sistem de puncte, care permitea fotbaliștilor din ligile mai puternice să câștige chiar dacă marchează mai puține goluri decât un fotbalist dintr-un campionat mai slab. Ponderile sunt determinate după clasamentul coeficienților realizat de UEFA, care, la rândul lor depind de rezultatele cluburilor din fiecare ligă în competiția europeană în ultimele cinci sezoane. Golurile marcate în primele cinci cele mai bune ligi sunt multiplicate cu doi, iar golurile marcate în campionatele clasate între poziția 6 și 21 sunt multiplicate cu 1,5. Astfel, golurile marcate în Serie A, prima ligă a fotbalului italian, vor conta mai mult decât cele marcate în mai slab cotata Prima Ligă a Țării Galilor.[3]

    Sezon Țara Jucător Club Campionat Goluri Puncte Note
    1996–97 BRA Brazilia Brazilia Ronaldo Barcelona SPA Spania La Liga &&&&&&&&&&&&&&34.&&&&&034 &&&&&&&&&&&&&&68.&&&&&068 [4]
    1997–98 GRE Grecia Grecia Machlas, NikosNikos Machlas Vitesse NED Țările de Jos Eredivisie &&&&&&&&&&&&&&34.&&&&&034 &&&&&&&&&&&&&&68.&&&&&068 [4]
    1998–99 BRA Brazilia Brazilia Jardel, MárioMário Jardel Porto POR Portugalia Primeira Divisão &&&&&&&&&&&&&&36.&&&&&036 &&&&&&&&&&&&&&72.&&&&&072 [4]
    1999–2000 ENG Anglia Anglia Phillips, KevinKevin Phillips Sunderland ENG Anglia Premier League &&&&&&&&&&&&&&30.&&&&&030 &&&&&&&&&&&&&&60.&&&&&060 [7]
    2000–01 SWE Suedia Suedia Larsson, HenrikHenrik Larsson Celtic SCO Scoția Scottish Premier League &&&&&&&&&&&&&&35.&&&&&035 &&&&&&&&&&&&&&52.50000052,5 [8]
    2001–02 BRA Brazilia Brazilia Jardel, MárioMário Jardel Sporting CP POR Portugalia Primeira Liga &&&&&&&&&&&&&&42.&&&&&042 &&&&&&&&&&&&&&63.&&&&&063 [9]
    2002–03 NED Țările de Jos Țările de Jos Makaay, RoyRoy Makaay Deportivo La Coruña SPA Spania La Liga &&&&&&&&&&&&&&29.&&&&&029 &&&&&&&&&&&&&&58.&&&&&058 [9]
    2003–04 FRA Franţa Franța Henry, ThierryThierry Henry Arsenal ENG Anglia Premier League &&&&&&&&&&&&&&30.&&&&&030 &&&&&&&&&&&&&&60.&&&&&060 [10]
    2004–05[11] FRA Franţa Franța Henry, ThierryThierry Henry Arsenal ENG Anglia Premier League &&&&&&&&&&&&&&25.&&&&&025 &&&&&&&&&&&&&&50.&&&&&050 [9]
    2004–05[11] URU Uruguay Uruguay Forlán, DiegoDiego Forlán Villarreal SPA Spania La Liga &&&&&&&&&&&&&&25.&&&&&025 &&&&&&&&&&&&&&50.&&&&&050 [9]
    2005–06 ITA Italia Italia Toni, LucaLuca Toni Fiorentina ENG Italia Serie A &&&&&&&&&&&&&&31.&&&&&031 &&&&&&&&&&&&&&62.&&&&&062 [12]
    2006–07 ITA Italia Italia Totti, FrancescoFrancesco Totti Roma ITA Italia Serie A &&&&&&&&&&&&&&26.&&&&&026 &&&&&&&&&&&&&&52.&&&&&052 [13]
    2007–08 POR Portugalia Portugalia Ronaldo, CristianoCristiano Ronaldo Manchester United ENG Anglia Premier League &&&&&&&&&&&&&&31.&&&&&031 &&&&&&&&&&&&&&62.&&&&&062 [14]
    2008–09 URU Uruguay Uruguay Forlán, DiegoDiego Forlán Atlético Madrid SPA Spania La Liga &&&&&&&&&&&&&&32.&&&&&032 &&&&&&&&&&&&&&64.&&&&&064 [15]
    2009–10 ARG Argentina Argentina Messi, LionelLionel Messi Barcelona SPA Spania La Liga &&&&&&&&&&&&&&34.&&&&&034 &&&&&&&&&&&&&&68.&&&&&068 [16]
    2010–11 POR Portugalia Portugalia Ronaldo, CristianoCristiano Ronaldo Real Madrid SPA Spania La Liga &&&&&&&&&&&&&&40.&&&&&040 &&&&&&&&&&&&&&80.&&&&&080 [17]
    2011–12 ARG Argentina Argentina Messi, LionelLionel Messi FC Barcelona SPA Spania La Liga &&&&&&&&&&&&&&50.&&&&&050 &&&&&&&&&&&&&100.&&&&&0100 [18]
    2012–13 ARG Argentina Argentina Messi, LionelLionel Messi Barcelona SPA Spania La Liga &&&&&&&&&&&&&&46.&&&&&046 &&&&&&&&&&&&&&92.&&&&&092 [18]
    2013–14 URU Uruguay Uruguay Suárez, LuisLuis Suárez Liverpool ENG Anglia Premier League &&&&&&&&&&&&&&31.&&&&&031 &&&&&&&&&&&&&&62.&&&&&062 [18]
    2013–14 POR Portugalia Portugalia Ronaldo, CristianoCristiano Ronaldo Real Madrid SPA Spania La Liga
    2014–15 POR Portugalia Portugalia Ronaldo, CristianoCristiano Ronaldo Real Madrid SPA Spania La Liga 48 96 [18]
    2015–16 ARG Uruguay Uruguay Suárez, LuisLuis Suárez Barcelona SPA Spania La Liga &&&&&&&&&&&&&&40.&&&&&040 &&&&&&&&&&&&&&80.&&&&&080 [18]
    2016–17 ARG Argentina Argentina Messi, LionelLionel Messi Barcelona SPA Spania La Liga &&&&&&&&&&&&&&37.&&&&&037 &&&&&&&&&&&&&&74.&&&&&074 [18]
    2017-18 ARG Argentina Argentina Messi, LionelLionel Messi Barcelona SPA Spania La Liga &&&&&&&&&&&&&&34.&&&&&034 &&&&&&&&&&&&&&68.&&&&&068 [18]
    2018-19 ARG Argentina Argentina Messi, LionelLionel Messi Barcelona SPA Spania La Liga &&&&&&&&&&&&&&36.&&&&&036 &&&&&&&&&&&&&&72.&&&&&072 [18]
    2019-20 ITA Italia Italia Immobile, CiroCiro Immobile Lazio ITA Italia Serie A &&&&&&&&&&&&&&36.&&&&&036 &&&&&&&&&&&&&&72.&&&&&072 [18]
    2020-21 POL Polonia Polonia Lewandowski, RobertRobert Lewandowski Bayern München GER Germania Bundesliga &&&&&&&&&&&&&&41.&&&&&041 &&&&&&&&&&&&&&82.&&&&&082
    2020-22 POL Polonia Polonia Lewandowski, RobertRobert Lewandowski Bayern München GER Germania Bundesliga &&&&&&&&&&&&&&35.&&&&&035 &&&&&&&&&&&&&&70.&&&&&070

    Fotbaliștii cu cele mai multe trofee

    Lionel Messi a câștigat de șase ori trofeul, de fiecare dată în tricoul echipei FC Barcelona. Messi deține recordul all-time, cu 50 de goluri marcate în 2011-12, acumulând în total 100 de puncte. Doisprezece fotbaliști au câștigat Gheata de aur de cel puțin două ori. Gerd Müller a fost primul care a câștigat trofeul de două ori în 1969-70 și 1971-1972. Messi este singurul care a câștigat trofeul în trei ani consecutivi. Cristiano Ronaldo (Manchester United și Real Madrid, Diego Forlán (Villarreal și Atlético Madrid), Mário Jardel (Porto și Sporting CP) și Luis Suarez (Liverpool șo Barcelona) sunt singurii fotbaliști care au câștigat trofeul cu două cluburi diferite. Cristiano Ronaldo este primul fotbalist care a câștigat premiul în două campionate diferite, cu Manchester United în Premier League și cu Real Madrid în La Liga, performanță reușită ulterior și de Luis Suarez care a fost golgheter în aceleași două campionate.

    Locul Fotbalist Țara Titluri Sezoane
    1 Lionel Messi Argentina Argentina 6 2009–10, 2011–12, 2012-13, 2016-17, 2017-18, 2018-2019
    2 Cristiano Ronaldo Portugalia Portugalia 4 2007–08, 2010–11, 2013-14, 2014-15
    3 Gerd Müller Germania Germania &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 1969–70, 1971–72
    3 Eusébio Portugalia Portugalia &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 1967–68, 1972–73
    3 Dudu Georgescu  România &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 1974–75, 1976–77
    3 Fernando Gomes Portugalia Portugalia &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 1982–83, 1984–85
    3 Ally McCoist Scoţia Scoția &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 1991–92, 1992–93
    3 Mário Jardel Brazilia Brazilia &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 1998–99, 2001–02
    3 Thierry Henry Franţa Franța &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 2003–04, 2004–05
    3 Diego Forlán Uruguay Uruguay &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 2004–05, 2008–09
    3 Luis Suárez Uruguay Uruguay &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 2013–14, 2015–16
    3 Robert Lewandowski Polonia Polonia &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 2020–21, 2021–22
    • Anul aldin indică un fotbalist care împarte trofeul

    După club

    Câștigători ai Ghetei de Aur după club
    Echipa Total Jucători
    Spania Barcelona 8 3
    Spania Real Madrid 4 2
    Germania Bayern München 4 2
    România Dinamo 3 2
    Portugalia Porto 3 2
    Portugalia Sporting CP 2 2
    Bulgaria ȚSKA Sofia 2 2
    Țările de Jos Ajax 2 2
    Anglia Liverpool 2 2
    Portugalia Benfica 2 1
    Scoția Rangers 2 1
    Anglia Arsenal 2 1
    Franța Marseille 1 1
    Cipru Omonia Nicosia 1 1
    Austria Rapid Viena 1 1
    Țările de Jos AZ 1 1
    Belgia Lierse 1 1
    Bulgaria Botev Plovdiv 1 1
    Austria Austria Viena 1 1
    Turcia Galatasaray 1 1
    Iugoslavia Steaua Roșie Belgrad 1 1
    Țara Galilor Porthmadog 1 1
    Armenia Homenetmen Beirut 1 1
    Georgia Zestafoni 1 1
    Țările de Jos Vitesse 1 1
    Anglia Sunderland 1 1
    Scoția Celtic 1 1
    Spania Deportivo La Coruña 1 1
    Spania Villarreal 1 1
    Italia Fiorentina 1 1
    Italia Roma 1 1
    Anglia Manchester United 1 1
    Spania Atlético Madrid 1 1
    Italia Lazio 1 1

    După țara de naționalitate a jucătorului

    Câștigătorii Ghetei de Aur după naționalitate
    Naționalitate Total Jucător(i)
    Portugalia Portugalia 8 3
    Argentina Argentina 7 2
    Țările de Jos Țările de Jos 4 4
    Uruguay Uruguay 4 2
    Bulgaria Bulgaria 3 3
    Italia Italia 3 3
    Brazilia Brazilia 3 2
     România 3 2
    Austria Austria 2 2
    Ţara Galilor Țara Galilor 2 2
    Iugoslavia Iugoslavia 2 2
    Franţa Franța 2 1
    Germania Germania 2 1
    Polonia Polonia 2 1
    Scoţia Scoția 2 1
    Cipru Cipru 1 1
     Belgia 1 1
    Turcia Turcia 1 1
    Mexic Mexic 1 1
    Armenia Armenia 1 1
    Georgia Georgia 1 1
    Grecia Grecia 1 1
    Anglia Anglia 1 1
    Suedia Suedia 1 1

    Referințe

    1. ^ a b Smith, Paul (). Rangers' Cult Heroes. Marea Britanie: Know The Score Books. ISBN 978-1-905449-07-1. 
    2. ^ „Macedonia's Pancev gets his Golden Boot”. setimes.com. Accesat în . 
    3. ^ a b „Golden Boot: The Quotients Decide It All”. soccerphile.com. Accesat în . 
    4. ^ a b c d e f g h i „Golden Boot ("Soulier d'Or") Awards”. rsssf.com. Accesat în . 
    5. ^ a b Hugo Sanchez și Hristo Stoichkov au câștigat împreună.
    6. ^ a b „Life and times of Ally McCoist”. BBC Sport. . Accesat în . 
    7. ^ „Phillips nets Golden prize”. BBC Sport. . Accesat în . 
    8. ^ „Larsson wins Golden Shoe”. BBC Sport. . Accesat în . 
    9. ^ a b c d „Golden Shoe award winners”. European Sports Magazines. Arhivat din original la . Accesat în . 
    10. ^ „Henry set for golden shoe”. BBC Sport. . Accesat în . 
    11. ^ a b Thierry Henry și Diego Forlán au câștigat împreună.
    12. ^ „Luca Toni”. World Soccer Magazine. . Arhivat din original la . Accesat în . 
    13. ^ „Totti crowned Europe's top scorer”. UEFA. . Accesat în . 
    14. ^ „Ronaldo scoops ESM Golden Shoe”. UEFA. . Accesat în . 
    15. ^ „Forlán claims Golden Shoe and Pichichi awards”. UEFA. . Accesat în . 
    16. ^ „Messi wins ESM Golden Shoe”. World Soccer Magazine. . Arhivat din original la . Accesat în . 
    17. ^ „Golden Shoe”. euroTopteams. . Arhivat din original la . Accesat în . 
    18. ^ a b c d e f g h i „Golden Shoe”. euroTopteams. . Arhivat din original la . Accesat în . 

    Legături externe

    Commons
    Commons
    Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Gheata de aur
    • Actual Standing
    • European Sports Magazine Arhivat în , la Wayback Machine.
    • UEFA coefficients list Arhivat în , la Wayback Machine.
    • „European Golden Shoe winners from 1968 to 1991”. napit.co.uk. Accesat în . 


    v  d  m
    Gheata de aur
    1968: Eusébio | 1969: Jekov | 1970: Müller | 1971: Skoblar | 1972: Müller | 1973: Eusébio | 1974: Yazalde | 1975: Georgescu | 1976: Kaiafas | 1977: Georgescu | 1978: Krankl | 1979: Kist | 1980: Vandenbergh | 1981: Slavkov | 1982: Kieft | 1983: Gomes | 1984: Rush | 1985: Gomes | 1986: Van Basten | 1987: Cămătaru/Polster | 1988: Çolak | 1989: Mateuț | 1990: Sánchez/Stoicikov | 1991: Pančev | 1992: McCoist | 1993: McCoist | 1994: Taylor | 1995: Avetisian | 1996: Endeladze | 1997: Ronaldo | 1998: Machlas | 1999: Jardel | 2000: Phillips | 2001: Larsson | 2002: Jardel | 2003: Makaay | 2004: Henry | 2005: Henry/Forlán | 2006: Toni | 2007: Totti | 2008: C. Ronaldo | 2009: Forlán | 2010: Messi | 2011: C. Ronaldo | 2012: Messi | 2013: Messi | 2014: C. Ronaldo / Suárez | 2015: C. Ronaldo | 2016: Suárez | 2017: Messi| 2018: Messi | 2019: Messi | 2020: Immobile | 2021: Lewandowski | 2022: Lewandowski

    Listă de calitate Această listă este o listă de calitate, adică printre cele mai bune liste produse de comunitatea Wikipedia. Orice modificare ce nu îi compromite acest statut este binevenită.