Începuturile literare ale lui Ilarie Voronca sunt legate de activitatea cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, și de revista acestuia Sburătorul literar, unde și debutează în 1922 cu versuri simboliste influențate de George Bacovia și de lirismul melodios și maladiv al lui Camil Baltazar. Publică apoi poezii de aceeași factură în revistele Flacăra, Năzuința și Contimporanul, care vor constitui materia lirică a volumului de debut, din 1923, intitulat Restriști. Este o poezie de atmosferă, care transcrie tristețile și deznădejdea omului condamnat la existența cenușie a orașelor de provincie. Aproape nimic din tonalitatea și sistemul imagistic al acestor poezii, în afara tentației asociațiilor insolite, nu anunță viitoarea evoluție a poetului, caracterizată prin extrema receptivitate față de doctrinele avangardiste.
Astfel, la numai un an de la apariția volumului de debut, Ilarie Voronca aderă la atitudinea pragmatic inovatoare cuprinsă în Manifestul activist către tinerime al revistei Contimporanul, publică el însuși în 1924, împreună cu Victor Brauner și Stephan Roll, publicația de avangardă constructivistă75 HP (din care apare un singur număr), colaborează la alte reviste similare precum Punct sau Integral. Ermetismul, expresia eliptică, selectarea vocabularului poetic din domeniul industrial și tehnic probează orientarea poetului în această etapă.
În 1927, apare la Paris poemul Colomba, cu două portrete de Robert Delaunay, care marchează o nouă tendință în scrisul lui Voronca. Poetul părăsește constructivismul și intră în sfera de influență a suprarealismului, mișcare concretizată prin onirismul imaginii. Ritmul publicării plachetelor de versuri este foarte susținut și el nu încetinește nici după stabilirea poetului în Franța, în 1933, de unde păstrează legături strânse cu viața literară din România. După această dată, creația sa aparține spațiului literar de adopție: L'Apprenti fantôme (1938), Beauté de ce monde (1940), Arbre (1942), etc..
Naturalizat francez în 1938, va participa la mișcarea de rezistență, ca scriitor și luptător. În ianuarie 1946 face o vizită în țară, unde este întâmpinat cu un entuziasm general. Se sinucide în același an, la 8 aprilie, în Paris, în timp ce lucra la un Manual al perfectei fericiri.
La zece ani de la moarte, prietenii francezi publică volumul Poèmes choisis, iar în 1964 și 1965, tânărul grup de literați "Pont de l'épée" adună într-un volum poemele inedite ale lui Voronca. În 1972, la editura Minerva din București apar, sub îngrijirea lui Sașa Pană, două volume de Poeme alese.
Operă
Restriști, Editura Rahova Arte Grafice, 1923 (copertă și desene de Victor Brauner)
Colomba, Colecția Integral, Paris, 1927 (copertă de Sonia Delaunay și portrete de Robert Delaunay; tiraj de 134 de exemplare)
Ulise, Colecția Integral, Paris, 1928 (portret de Marc Chagall; tiraj de 206 de exemplare)
Ulysse dans la cité, Éditions du Sagittaire, Paris, 1933 (traducere în franceză de Roger Vailland, prefață de Georges Ribemont-Dessaignes și portret de Marc Chagall)
Patmos și alte șase poeme, Editura Vremea, București, 1933
Poèmes parmi les hommes, Editions des Cahiers du "journal des poetes", 1934
Permis de Séjour, Editions R.A. Corréa, Tipografia Labor, Paris, 1935 (tiraj de 525 de exemplare numerotate)
La poésie commune, Editions G.L.M., Paris, 1936 (tiraj de 225 exemplare numerotate)
La joie est pour l'homme. Poèmes, suivis de trois poèmes à la gloire du sommeil, Editions Les Cahiers du Sud, Marseille, 1936 (tiraj de 512 de exemplare)
Pater Noster suivi de Ebauches d'un Poème, Editions Avant-poste, Bruxelles/Paris, 1937
•Designeri — Fotografe — Realizatoare de filme •Elsa Schiaparelli — Claude Cahun • Nusch Éluard • Henriette Grindat • Kati Horna • Ida Kar •Dora Maar • Emila Medková •Lee Miller • Marcel Moore • Francesca Woodman — Germaine Dulac • Nelly Kaplan •
Les Mamelles de Tirésias (dramă suprarealistă — 1903 și 1917)
Metoda paranoic critică
Muzică suprarealistă
Tehnici suprarealiste
Umor suprarealist
• Manifestoul suprarealist (Yvan Goll la 1 octombrie1924 în revista Surréalisme) • Manifestoul suprarealist (André Breton la 15 octombrie 1924, în Éditions du Sagittaire) •Second manifeste du surréalisme (1929) •Surrealism at the Service of the Revolution • Manifesto for an Independent Revolutionary Art (FIARI — André Breton, Diego Rivera, Lev Troțki)
Listă de artiști plastici suprarealiști •Avangarda artistică românească •Grupări artistice • Mișcări și genuri artistice • •Secolul 20 în România • •Mișcări artistice românești •Modernism •Suprarealism •
Les Mamelles de Tirésias (dramă suprarealistă — 1903 și 1917)
Metoda paranoic critică
Muzică suprarealistă
Tehnici suprarealiste
Umor suprarealist
• Manifestoul suprarealist (Yvan Goll la 1 octombrie1924 în revista Surréalisme) • Manifestoul suprarealist (André Breton la 15 octombrie 1924, în Éditions du Sagittaire) •Second manifeste du surréalisme (1929) •Surrealism at the Service of the Revolution • Manifesto for an Independent Revolutionary Art (FIARI — André Breton, Diego Rivera, Lev Troțki)