Mihai Elin

Mihai Elin este pseudonimul lui Mihai Egli (n. 24 februarie 1941, Brașov, România – d. 31 ianuarie 2010^[1]) a fost un poet și traducător român.

Mihai Elin a fost fiul Floricăi, născută Vasilcoi, și al lui Ioan Egli, muncitori. Tatăl era de origine germană și provenea dintr-o familie de țărani din Maramureș. La sfrșitul celui de Al doilea Război Mondial a fost trei ani deportat în Uniunea Sovietică. Elin a urmat Liceul „Andrei Șaguna" din Brașov în perioada 1954 - 1959, după care a făcut la Universitatea din București, Facultatea de Limbi Străine, secția limba și literatura franceză între anii 1959 - 1964.^[2]

A debutat în 1960 cu poeme în revista „Luceafărul". Prima sa carte de versuri intitulată Treaz între două cadrane, a apărut în 1968. A lucrat cu întreruperi în presă ca redactor la „Scânteia tine­retului" în perioada 1970 - 1971 și ca redactor la „Tribuna României" în anul 1989. Mulți ani și-a asigurat existența ca traducător din limba franceză, italiană, spaniolă, engleză și ca profesor de limbi străine. În ultimul deceniu al secolului al XX-lea a ocupat funcția de director al Editurii Agni. A colaborat cu mai multe reviste literare și cu predilecție cu revista „Luceafărul" în anii 1970 - 1980. La această revistă a publicat traduceri din poeți francezi și americani contemporani și din Dylan Thomas și T.S. Eliot.^[2]

Ca poet a fost mai puțin prolific, dar a fost remarcat de Gheorghe Pituț, Ioan Alexandru, George Alboiu și Mircea Ciobanu. A fost apreciat mai cu seamă patosul și seriozitatea liricii sale. A fost considerat ca un romantic întârziat dar și ca un antiromantic, dar sigur ca un inadaptat înclinat către lamentație. S-a apreciat spiritul lui modern care a pus luciditatea și trezia față în față cu visul și fantezia.^[2]

Criticii au găsit în lirica lui Mihai Elin elemente expresioniste. Tema timpului ocupă în poezia sa un loc central și preocuparea lui a fost de natură ontică, existențială, morală.^[2]

• Treaz între două cadrane, București, 1968;
• Vremea călătoriilor, București, 1989.

• 1971 - René Huyghe: Puterea imaginii, București;
• 1972 - Denise Aime-Azam: Patima lui Gericault, București;
• 1976 - Auguste Villiers de l'Isle-Adam, Viitoarea Evă, Editura Univers, București, prefață de Ion Hobana, 1976;^[3]
• 1977 - Edmond About: Omul cu urechea ruptă, Cluj Napoca;
• 1995 - Richard Canal: Atac la I.A. Etoile, București;
• 1995 - Paola Giovetti: Straniu și inexplicabil, București;
• 1996 - Roberto Pinotti: OZN: Super-secret de stat?, București;
• 2003 - Giovanni Filoramo, Marcello Massenzio, Massimo Raveri, Paolo Scarpi: Manual de istoria religiilor, Editura Humanitas, București.^[4]
• 2006 - Giovani Sartori: Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune și post-gândirea, Editura Humanitas, București, 2006.^[5]

• Vasile Ulici: Literatura română contemporană: Promoția 70
• www.poezie.ro: Biografie Mihai Elin - accesat 22 ianuarie 2020

Acest articol biografic despre un român este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui!

Mihai_Elin