Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră

Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră
Înființare  Modificați la Wikidata
SediuIstanbul
site web oficial
Modifică date / text Consultați documentația formatului

La 25 iunie 1992, șefii de stat și de guvern din unsprezece țări, au semnat la Istanbul, o declarație care a dat naștere Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN). Ea a luat ființă ca un model unic și promițător de inițiative multilaterale politice și economice care au ca scop stimularea interacțiunii și armoniei între statele membre, precum și de asigurare a păcii, stabilității și prosperității, dar și relațiilor de bună vecinătate în regiunea Mării Negre.

Odată cu intrarea în vigoare a Cartei de la 1 mai 1999, OCEMN a dobândit identitate juridic internațională și a fost transformată intr-o organizație economică regională: Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră[1]. Odată cu aderarea Serbiei (apoi Serbia și Muntenegru) în aprilie 2004, numărul de membri a crescut la doisprezece.

Membri

     State membre

     Națiuni cu statut de observator

Membrii fondatori sunt[2]:

  • Albania
  • Armenia
  • Azerbaidjan
  • Bulgaria
  • Georgia
  • Grecia
  • Republica Moldova
  • România
  • Rusia
  • Turcia
  • Ucraina

Membri ce au aderat pe parcurs:

  • Serbia (aprilie 2004)
  • Macedonia de Nord (noiembrie 2020)

După cum se vede mai sus, calitatea de membru nu a fost limitată la țările care au acces la Marea Neagră: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Grecia, Macedonia de Nord, Moldova și Serbia nu au ieșire la Marea Neagră.

Națiuni cu statut de observator[3]:

În prezent, președinția este deținută de către Azerbaijan (iulie 2018 - decembrie 2018).[4]

Note

  1. ^ OCEMN, condusă de România, 01 ianuarie 2011, evz.ro, accesat la 3 ianuarie 2011
  2. ^ site-ul oficial OCEMN. „FAQ - What is the history of BSEC? When was it established?”. Accesat în . 
  3. ^ site-ul oficial OCEMN. „Observers”. Accesat în . 
  4. ^ site-ul oficial OCEMN. „Priorities of the Azeri chairmanship-in-office of the Organization of the Black Sea Economic Cooperation (July – December 2018)”. Accesat în . 
Control de autoritate