Transsylvania

Transsylvania
LP / album de studio de Transsylvania Phoenix
Lansare1981
Genetno rock · hard rock · rock progresiv
Casă de discuriBacillus Records
Bellaphon Records
260-09-005 / 460-09-005
Cronologie – Phoenix
Cantofabule (1975) Transsylvania (1981) Ballade for You/The Lark (1987)

Transsylvania este un album al formației Transsylvania Phoenix scos în anul 1981 la casele de discuri Bacillus/Bellaphon Records din Germania de Vest.[1] În cataloagele de specialitate, acest album este trecut ca neavând titlu, doar serie, deși pe coperta spate este trecut clar numele producției.

Prezentare

Această creație reprezintă prima experiență a formației cu viori electrice și tobe electronice și totodată primul album scos în străinătate, după plecarea din România, din 1977. Din formula Phoenix dinainte ca grupul să părăsească țara au mai rămas doar Nicolae Covaci și Ovidiu Lipan (reîntors de la formația Madhouse).[2] Colaborarea cu Mani Neumann a continuat și după acest album, menținându-se până în anul 2008.[3] Două dintre piesele apărute pe Transsylvania, respectiv „Gypsy Storie” și „Wedding”, reprezintă reînregistrarea în limba engleză a pieselor românești „Mica țiganiadă” și „Nunta”. Se presupune că acestea ar fi trebuit să apară pe maxi-single-ul Winter, împreună cu piesa titulară („Iarna, introducere”) și, probabil, „Music and Muzak” („Muzică și muzichiie”), în formula Covaci, Kappl, Bordeianu, Krauser, Lipan. Materialul LP-ului Transsylvania a fost remasterizat, fiind editat în întregime pe suport compact disc în anul 2019, pe albumul de restituiri The 80s.[4]

La momentul apariției acestui album, în revista germană Musikmarkt a apărut o recenzie:

„Aici sunt total necunoscuți și vor trebui să pornească de la zero. În toamna lui 1980, Transsylvania Phoenix au apărut la Würzburg, la faza finală a Festivalului de muzică pop al debutanților, organizat de Deutschen Phonoakademie, unde au primit numai laude, atât din partea publicului, cât și – ceea ce este mai important – din partea criticii. Acum au lansat acest prim album realizat în Vest. Așa cum lasă să se înțeleagă și titlul, muzica se inspiră din tradițiile folclorice ale țării lui Dracula. Melodii est-europene se îmbină cu elemente de rock contemporan, într-o unitate muzicală absolut modernă. Prin folosirea instrumentelor electrice și clasice (violoncel, vioară) Transsylvania Phoenix reușește să depășească un anume convenționalism melodic al muzicii rock. [5]
—Revista Musikmarkt, nr. 9, RFG, 1981

Piese

Fața A:

  1. Gypsy Storie (Nicolae Covaci / Rolf Möntmann, Tom Buggie) 4:35
  2. Wanting (Nicolae Covaci / Tom Buggie) 5:28
  3. Would You Follow Me...? (Nicolae Covaci / John Kirkbride) 5:17
  4. Tamara (Nicolae Covaci / Rolf Möntmann) 5:54

Fața B:

  1. Feel the Sound (Nicolae Covaci / Tom Buggie) 4:59
  2. Stars Dance (Nicolae Covaci / Florin Bordeianu, Rolf Möntmann) 4:28
  3. Wedding (Nicolae Covaci / Tom Buggie) 3:41

Observație: Pe coperta albumului, piesa „Stars Dance” (B2) este trecută cu titlul greșit „Star Dance”, iar Rolf Möntmann nu este menționat ca fiind coautor al versurilor.

Componența formației

  • Nicolae Covaci – chitară electrică și acustică, solist vocal
  • Mani Neumann – vioară electrică și acustică, armonii vocale
  • Tom Buggie – chitară bas, bas fretless
  • Ovidiu Lipan Țăndărică – baterie, percuție

Mulțumiri speciale:

  • Sabin Dumbrăveanu – violoncel
  • Ivan Kopilović – armonii vocale

Note

  1. ^ Discogs.com - Pagina albumului Transsylvania (1981)
  2. ^ Nicolae Covaci - Phoenix: Giudecata înțelepților, Ed. Integral, București, 2014 (pag. 364)
  3. ^ „Andrei Ghiciușcă, Ziua, 27 mai 2008 - „Se rupe Phoenix"”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ Discogs.com - Pagina albumului The 80s (2019)
  5. ^ Nicolae Covaci - Phoenix: Giudecata înțelepților, Ed. Integral, București, 2014 (pag. 193-194)

Bibliografie

  • Covaci, Nicolae. Phoenix: Giudecata înțelepților, Editura Integral, București, 2014. ISBN 978-973-8209-53-4

Legături externe

  • Pagina albumului Transsylvania pe site-ul Discogs.com
  • Plămădeală, Mihai. Recenzia albumului Transsylvania Arhivat în , la Wayback Machine., articol publicat pe site-ul Muzici și faze Arhivat în , la Wayback Machine. (28 martie 2004)
v  d  m
Phoenix
În România (1962–1977)
Vremuri (1968) • Totuși sînt ca voi (1969) • Cei ce ne-au dat nume (1972) • Meșterul Manole (1973) • Mugur de fluier (1974) • Cantofabule (1975)
În Germania (1978–1990)
Transsylvania (1981) • Ballade for You/The Lark (1987) • Tuareg/Mr. G's Promises (1988) • Tuareg (1988) • Ciocîrlia/Perestroika (1990)
În România (1991–2006)
Remember Phoenix (1991) • SymPhoenix/Timișoara (1992) • Evergreens (1995) • Cantafabule – Bestiar (1996) • Aniversare 35 (1997) • Vremuri, anii 60... (1998) • Ora-hora (1999) • În umbra marelui urs (2000) • În umbra marelui U.R.S.S. (2003) • Empire of Vampires (2004) • Go West (2005) • Baba Novak (2005)
În România (2007–prezent)
45 ani de muzichie (2007) • Back to the Future... (2008) • Muzică de colecție, Vol. 68 (2008) • 50 ani: Best of Phoenix 1962–2012 (2012) • Phoenix International (2013) • Asgard (2014) • Vino, Țepeș (maxi-single, 2014) • Vino, Țepeș! (2014) • Eminescu, eternul Phoenix (2018) • The 80s (2019)
Albume video
Ora-hora (VHS, 2000) • Phoenix Tour 2006 – Baba Novak (VCD, 2006) • Live at Sala Palatului (DVD, 2006)
Albume neoficiale
Formația „Phoenix” (1975) • Phoenix 1 (1990) • Phoenix 2 (1990) • Cant of a Bule (1993) • Pasărea Rock (1995) • Phoenix vinil EP (2000) • Music Heritage (2002)
Alte apariții
Interparáda (1973) • Formații de muzică pop 1 (1975) • Folk, Lied, Song – Nachwuchs Festival '80 (1981) • NDR – HörFest 87 (1987) • East Meets West (1992) • The Best of Club A (1999) • Rockada (2001) • Cântece interzise/Cenzurat (2007) • Folk You 2007 (DVD, 2008) • Timpul chitarelor (DVD, 2009) • Agentul straniu – Remastered Tape (2021)
Proiecte needitate oficial
Omul 36/80Meșterul Manole (operă rock) • Empire of Vampires (operă rock) • Cantafabule remixIn the Shadow of the Big BearAnteMiorițaSinteza Rapsodia—Anotimpurile
Filme documentare
Integrala Phoenix (2002–2017) • Phoenix: Povestea (2022) • Phoenix. Har/Jar (2022)
DiscografieIndex de piesePiese neapărute pe niciun albumMuzică pentru filmeFilmări și videoclipuri